Noaptea Muzeelor 2022. Ce poți vizita în Constanța sâmbătă, 14 mai

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
3 Min Read
muzee
Sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 19:00, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) invită iubitorii de cultură din municipiul și județul Constanța să participe la evenimentul european NOAPTEA MUZEELOR.

Programul general de desfășurare al evenimentului este 19:00 – 01:00 (ultima intrare la 24:00), iar locațiile unde vă așteptăm pentru vizitarea gratuită a expozițiilor de bază ale acestora sunt următoarele:

  • Muzeul din Piața Ovidiu nr.12 și Edificiul roman cu mozaic;
  • Muzeul de arheologie Histria;
  • Muzeul Tropaeum Traiani și Monumentul triumfal din Adamclisi;
  • Muzeul Carsium din Hârșova.

În sediul central al muzeului (Piața Ovidiu nr.12), pe lângă vizitarea expoziției de bază, vor mai avea loc următoarele activități:

  • începând cu ora 19:00, în Sala „Vasile Canarache”, lectorii Theodora Roșca-Neacșu și Cătălin Băluț, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, vor susține work-shop-ul „Prezentarea tehnică a mozaicului din piatră naturală”;
  • începând cu ora 21:00, studenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța vor prezenta, outdoor, spectacolul Muzeul Statuilor Shakespeare, în regia lui Mihai Mălaimare.
muzee 1

Apoi, prietenii muzeului de la Asociația „Historia Renascita” vor prezenta, tot outdoor, echipamente militare și arme specifice ale dacilor și romanilor;

  • pe parcursul serii vor putea fi ascultate Interludii muzicale, susținute de instrumentiști ai Orchestrei Simfonice București;
  • în intervalul 22:00 – 22:35, actorii Marius Bodochi, Daniela Vitcu și Radu Niculescu vor susține un Recital poetic din operele relegatului poet latin la Tomis, Publius Ovidius Naso și ale altor poeți remarcabili. Aceștia vor fi însoțiți în lumea poeziei de instrumentiști ai Orchestrei Simfonice București și de statui vivante realizate de studenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța;
  • la etajul II al muzeului vor fi prezentate principiile de organizare ale unei expoziții muzeale, în cadrul expoziției temporare „Cum să pregătim o expoziție”.

Expoziția din Sala Tezaur este din nou completă, de curând reîntorcându-se de la Madrid cele 19 piese cu care muzeul nostru a participat la expoziția internațională Tesoros arqueológicos de Rumanía. Las raíces dacias y romanas (01 octombrie 2021 – 27 februarie 2022), inclusiv faimosul Șarpe Glykon, piesă unicat, dar și statuile zeităților Isis, Nemesis și Venus.

Intrarea este gratuită!
Vizitatorii se vor putea bucura și de un mapping arhitectural proiectat pe fațada Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu