Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, prin intermediul Muzeului de Artă și al Casei Avramide vă invită să călătoriți în timp prin Sulina cu prilejul expoziției de fotografie „Accesul interzis în zona liberă fără permis”, semnată de Liviu Simioncencu, luni, 13 mai, de la ora 15:00, la demisolul Casei Avramide.
„Accesul interzis în zona liberă fără permis” – expoziția de fotografie pe care Liviu Simioncencu o aduce la Tulcea ne dezvăluie ipostaze din Sulina, surprinse din anii ‘70 și până în prezent. Vizitatorii Casei Avramide vor vedea Sulina din perspectiva turistică, dar pe măsură ce vor înainta, vor pătrunde într-o lume ascunsă, izolată, mai puțin accesibilă celor ce o descoperă în sezonul estival. Încercăm astfel să inaugurăm o punte între Tulcea și Sulina, dar și între diferitele perspective pe care le avem asupra acestei zone. Vă așteptăm la deschiderea expoziției și a dialogului luni, 13 mai, de la ora 15:00, la demisolul Casei Avramide.
Călătorește în timp prin Sulina. Despre Liviu Simioncencu
Liviu Simioncencu s-a născut în Sulina, în 1959, iar primele fotografii le-a făcut în 1974. Libertatea de exprimare prin fotografie a căpătat-o cu primul aparat foto pe care l-a primit de la tatăl său, la vârsta de 16 ani. Astăzi este cunoscut drept singurul fotograf profesionist al Sulinei, iar studioul său foto deschis din 1982 pe faleza orașului este mai mult decât un simplu spațiu destinat turiștilor – aici, artistul a imortalizat viața ultimilor aproape 50 de ani în Sulina.
În cele peste 50 de fotografii pe care le expune, Liviu Simioncencu evocă locuri din copilărie, pierdute azi, oameni ai Sulinei, vase și turiști – toate însoțite și de comentarii personale ale artistului. Acesta se descrie pe sine și demersul său ca pe un fel de colecționar compulsiv de imagini, un fel de încercare de a opri timpul în loc și de a-mi păstra amintirile, se arată în comunicatul organizatorilor.