Odată ajuns în orașul de pe malul Dunării, ar fi păcat să nu vizitezi mini-delta de la marginea Tulcei. Satul Pescăresc este un muzeu în aer liber, cu case tradiționale specifice localităților din Delta Dunării, așezate într-o zonă umedă, cu canale, bălți, stuf și păsări. Aici poți să înțelegi mai bine modul de viață al diferitelor etnii care își duc traiul în deltă.
„Satul Pescăresc este foarte valoros pentru municipiul Tulcea ca destinație turistică. E o poveste a Deltei Dunării în miniatură, a satelor din Delta Dunării. O atracție de neratat a orașului, a municipiului și mai ales e un preambul pentru cei care vor să se ducă apoi în Delta Dunării să viziteze. Aici este prezentată nu doar partea naturală, ci și partea culturală, așezări umane și comunități locale”, spune Alexandru Filip, directorul Organizației de Management al Destinației (OMD) Tulcea.
Mini-delta de la marginea Tulcei
Cu toate acestea, Satul Pescăresc este destul de necunoscut în rândul turiștilor. Filip afirmă că locul este sub potențial și poate deveni mult mai atractiv. „Încă e sub potențial. El poate și trebuie să fie vizibil, să fie mai atractiv. Aceasta va fi misiunea Organizației de Management al Destinației, să facă mai vizibile astfel de locuri. Vrem să atragem în sat atât turiști cât și tulceni, prin evenimentele pe care intenționăm să le organizăm acolo, așa cum s-a întâmplat în primăvară, de Florii sau această tabără de vară cu atelierele de creație. Deci încercăm să îl readucem la viață.
Satul este în continuare în administrarea primăriei, iar noi încercăm ca prin OMD să-i sporim vizibilitatea și atractivitatea. Asta am făcut și prin pliantul pe care l-am creat, prin aplicația pe care am lansat-o de curând. Dar poate pe viitor o să preluăm complet gestiunea Satului Pescăresc, astfel încât să putem să știm concret ce se întâmplă acolo, ca flux de turiști, ca resurse alocate, ca investiții posibile”.
Cum ar putea fi îmbunătățită experiența turiștilor
Pentru a îmbunătăți experiența turiștilor, Filip sugerează două perspective esențiale. Prima este perspectiva umană. „Da, aici există două perspective: perspectiva umană care tot timpul condimentează și personalizează experiența turistică. Aici mă refer la o gazdă, la un om al locului care poate să ofere un ghidaj efectiv prin sat, în regim individual sau în regim de grup. Cineva care să fie dispus să facă asta tot timpul acolo. Altfel putem înțelege mai bine povestea locului, povestea satului, povestea caselor, povestea comunităților locale, povestea Deltei și așa mai departe”.
A doua perspectivă este cea digitală. Filip explică: „Adică să încerci să digitalizezi pe cât de mult posibil experiența. De exemplu, noi avem această aplicație pe care o mai putem dezvolta inserând poate niște coduri la fiecare casă. Practic, turiștii pot să înțeleagă în acest fel mult mai multe și mult mai bine despre acest loc. Eu militez pentru ambele perspective, căci ele nu se exclud, ba din contră, cred că se completează”.
Unde e situat Satul Pescăresc și cât costă biletul de intrare
Satul Pescăresc Tradițional se află în apropierea municipiului Tulcea, la ieșirea spre Murighiol, în vecinătatea unei zone umede, cu apă și stuf, specifice Deltei Dunării.
Prețul biletului este de 10 de lei pentru adulți şi 5 lei pentru copii (6- 14 ani).
Satul este conceput pentru a reprezenta diversele comunități etnice și culturale din Delta Dunării. Este organizat în mai multe gospodării tradiționale care reflectă stilul de viață al pescarilor lipoveni, ucraineni, greci, români și altor etnii din zonă. Fiecare gospodărie este amenajată cu obiecte și unelte autentice folosite în activitățile de zi cu zi ale oamenilor deltei.
Scopul principal al Satului Pescăresc Tradițional este conservarea și promovarea patrimoniului cultural al Deltei Dunării. Acesta oferă vizitatorilor oportunitatea de a învăța despre modul de viață al comunităților din deltă și de a aprecia diversitatea culturală a acestei regiuni unice.
Vizitarea Satului Pescăresc din Tulcea poate fi o experiență educativă și recreativă deosebită, oferind o perspectivă autentică asupra vieții și culturii din Delta Dunării.
De la începutul anului și până pe 25 iulie, Satul Pescăresc a fost vizitat de 2973 adulți și 1537 copii.
Mihai Răzvan ROTARU