🎯 Într-un articol din „Dimineața”, publicat pe 31 mai 1935, ni se povestește cum un vapor numit „Ardealul” a adus în port la Galați 10 vagoane de ceapă și usturoi tocmai din Alexandria, Egipt. Nu era prima livrare – alte zeci de vagoane sosiseră deja, toate pentru a acoperi lipsa de zarzavat de pe piața românească. Prețul? 10 lei/kg cu tot cu transport și vamă. Pe tarabele din Brăila, ceapa se vindea și cu 24 de lei/kg.
🛑Sună cunoscut? Lipsă de producție internă, prețuri mari, dependență de importuri. De ce? Pentru că se exportase zarzavat „cu prețuri derizorii” și pentru că, spunea ziarul, „țăranul nostru nici nu se gândește să-și acopere trebuințele personale și cu atât mai puțin să-și facă o sursă de venituri cultivând zarzavat”.
Ce ne arată asta? Că România era parte încă de acum 100 de ani dintr-o rețea globală de comerț. Iar ceapa din Egipt nu e un simbol al decăderii naționale, ci o soluție de avarie într-un sistem economic deja conectat internațional.
Globalizarea nu e de ieri, de azi
⏳Dacă dăm timpul înapoi și mai mult, vedem că schimburile internaționale nu sunt vreo invenție modernă. Coloniile grecești de pe litoralul Mării Negre – Tomis, Histria, Callatis – funcționau ca niște malluri antice. Grecii veneau cu vin, ceramică, ulei de măsline, și luau de aici grâne, miere, pește, piei.
💡Nu doar schimburi de produse, ci de idei, obiceiuri, stiluri de viață. Rețelele comerciale erau vii, iar ceea ce azi numim „globalizare” era deja în plină desfășurare, cu corăbii și amfore, nu cu TIR-uri și containere.
Importurile nu-s bau-bau
🛒 Butonezi telefonul.
🍿 Te uiți la Netflix.
🛍️ Cumperi din mall.
✈️ Visezi city break-uri.
🍣 Mănânci sushi.
🚴♂️ Comanzi cu Glovo.
…și apoi te plângi că România a devenit o simplă piață de desfacere pentru mărfurile străine?
Când auzim că România importă legume, mulți sar ca arși. Dar adevărul e că facem asta de foarte mult timp. Iar importurile nu sunt o tragedie în sine. Sunt o parte firească dintr-o economie conectată. Problema nu e că aducem produse de afară. Problema e că nu producem destul sau nu ne sprijinim destul producătorii să reziste în competiția globală.
Frica de schimbare vine din istorie
Atunci ca și acum, multe din nemulțumiri vin dintr-o reticență față de schimbare. În 1935, fermierii nu voiau să investească în culturile de legume nici măcar pentru uz propriu. Astăzi, mulți au abandonat agricultura sau o fac fără susținere reală. De vină nu e globalizarea, ci lipsa unei strategii clare și susținute pentru dezvoltarea locală.
Ce poate aduce bun globalizarea?
📈 Creștere economică: Ai acces la piețe externe.
💡 Tehnologie: Afli mai repede ce merge și ce nu.
💼 Locuri de muncă: Investițiile aduc oportunități.
🛍️ Mai multe produse: Ai opțiuni, ai comparație.
🌍 Soluții comune: Problemele mari se rezolvă împreună.
Suntem doar o piață de desfacere?
Lumea e tot mai conectată, iar schimburile se întâmplă tot mai repede. Dar România nu a devenit „piață de desfacere” peste noapte. Nu suntem victime ale globalizării – suntem participanți vechi.
Ce ne lipsește e mai mult curaj și mai puțină frică de lume. Mai multă susținere pentru ce avem bun aici și mai puține discursuri populiste despre „cum ne-au cotropit produsele străine”.
📢 Tu ce crezi că e globalizarea pentru România: un drum blocat sau o oportunitate nevalorificată? Și de ce ne enervează atât de tare importurile, când în realitate fiecare dintre noi se bucură de produsele tehnologicce importate?
Sursa foto: Imago Romaniae