📢„Noi, gălățenii, așezați pe malul Dunării și în apropiere de mare, o să ajungem să nu mai putem mânca pescării și icre din cauza bucureștenilor. Îndată ce apare vreo putină cu icre sau vreun pește, sunt înhățate cu prețuri nebune de neguțătorii din București. Astfel, ei plătesc kilogramul de icre moi de morun câte 22 lei loco în Galați. Cu cât îl vor fi vânzând în București? Ieri un neguțător din Capitală a cumpărat un morun, în greutate de 150 kilograme, cu prețul neauzit de 600 lei”, se arăta într-un articol publicat în Vocea Covurluiului, pe 9 martie 1886.
Deși totul se întâmpla acum aproape un secol și jumătate, articolul pare scris ieri.
🎣Ca și în trecut, pescarul e captiv în relația cu cherhanaua, care impune prețul. Tot cherhanaua e cea care vinde peștele „en gros”, în general către piețe mai îndepărtate, care sunt dispuse să plătească mai mult. De aceea apare situația paradoxală ca în orașele de pe malul Dunării sau în zona Deltei să nu găsești pește. Iar dacă îl găsești, acesta să fie „la negru”.
🐟 Peștele pleacă ieftin, se întoarce rar și scump
În 2024, pescarii din Delta Dunării trăiesc o versiune modernizată a aceleiași povești. Nu mai pot vinde peștele direct către localnici, turiști sau comercianți locali (pensiuni, restaurante). Sunt obligați prin lege să-l predea exclusiv la punctele de colectare – cherhanalele. Acestea stabilesc prețul. Fără negociere, fără concurență, fără alternativă. Pescarii nu pot nici măcar să „jongleze” între diverse cherhanale – pot să vândă doar celei la care sunt arondați.
Peștele pleacă de la malul apei la prețuri de nimic. Ajunge apoi în piețele din București, Cluj sau Brașov, unde devine „delicatesă”. Spre exemplu, „banalul” caras pleacă de la pescar cu 5 – 6 lei și ajunge la magazinele din Constanța cu 15 lei!
📌Monopolul Cherhanalelor
Inițial, aceste puncte de colectare au fost gândite pentru a organiza mai bine procesul de vânzare și pentru a exista o evidență a cantității de pește pescuit dintr-un anumit areal, într-o anumită perioadă. În practică însă, ele au ajuns să controleze tot circuitul – nu doar prețul, ci și specia peștelui și destinația lui. Nu de puține ori se întâmplă ca pescarii să arunce pește dintr-o anumită specie pentru că cherhanaua nu îl vrea în acel moment.
Sistemul este, de fapt, un monopol legalizat. Pescarii nu mai pot decide nimic. Legislația actuală îi transformă în furnizori fără putere. Ei pescuiesc, alții stabilesc cât valorează munca lor.
📉 În același timp, oamenii din deltă și de pe litoral sunt tot mai departe de produsul care le definește cultura alimentară. Nu doar că peștele devine inaccesibil ca preț, dar dispare și din obiceiurile zilnice.
S-a ajuns la situația ridicolă în care restaurante din Delta Dunării importă în sezon pește din Grecia, pentru a-l servi turiștilor români!
📢 Tu ce părere ai despre acest sistem?
În ultimii 35 de ani, au existat mai multe încercări de schimbare a legislației care îi leagă atât de strâns pe pescari de cherhanale. Toate aceste încercări au eșuat din cauza unui lobby foarte puternic desfășurat de proprietarii de cherhanale, mai ales în relație cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA).
care este părerea ta despre această problemă? Ce crezi că ar trebui făcut? Scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com sau lasă un comentariu.
Sursa text: Vocea Covurluiului, 9 martie 1886
Sursa foto: Imago Romaniae