Alianța pentru Turism (APT) reprezentată de 24 de organizații care acoperă tot spectrul industriei ospitalității, alături de alte organizații sindicale și patronale care reprezintă toate domeniile economiei naționale, susțin reintroducerea voucherelor de vacanță din 2022. Alianța consideră necesară emiterea voucherelor începând cu luna decembrie 2021, pentru anul următor, pentru stimularea vânzărilor și propun guvernului o formulă îmbunătățită.
APT susține că voucherele de vacanță reprezintă un beneficiu important atât pentru angajații din domeniul public cât și pentru cei din mediul privat, iar obiectivul lor este ca, pe lângă angajații bugetari, două milioane de angajați din mediul privat să beneficieze de această facilitate: „În condițiile actualei crize severe de personal, voucherele de vacanță reprezintă un factor de motivare puternic pentru angajații din domeniul public și privat.
Deși s-a creat falsa percepție că angajații din sectorul privat nu pot beneficia de voucherele de vacanță, cifrele dovedesc contrariul, indicând interesul în creștere al angajatorilor privați pentru această formă de incentivare. De exemplu, de la începutul anului până la 30 septembrie 2021, sectorul privat a alocat angajaților vouchere de vacanță în valoare de peste 52 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 17% din valoarea totală a voucherelor emise în anul precedent. Creșterea motivației și eficienței angajaților, refacerea energiei fizice și intelectuale a acestora constituie o parte dintre beneficiile aduse forței de muncă”.
Îmbunătățirea fiscalizării în turism
Potrivit reprezentanților APT voucherele de vacanță au determinat îmbunătățirea considerabilă a fiscalizării în turism, respectiv creșterea cu 326% a numărului unităților de turism clasificate și dublarea locurilor de cazare: „De asemenea, voucherele de vacanță au contribuit esențial la îmbunătățirea fiscalizării sectorului turistic, prin creșterea accelerată a numărului de structuri turistice clasificate, garantând colectarea de taxe și impozite la bugetul public. În doar 11 ani, mai precis în perioada 2010 – 2021, acestea au determinat creșterea cu 326% a numărului unităților de turism clasificate precum și dublarea locurilor de cazare.
Mai precis, în octombrie 2010, potrivit ministerului de resort, existau 5458 de unități de cazare care totalizau 255.623 de locuri, iar în noiembrie 2021, cifra a ajuns la 17.800 de unități de cazare, respectiv 523.177 de locuri. Investițiile stimulate de proiectul vouchere de vacanță au însemnat atât edificarea de noi unități de cazare, cât și modernizarea unora rămase într-o stare necorespunzătoare de zeci de ani, apariția de centre de sănătate de 4 și 5 stele în stațiuni balneare, dar și construirea de piscine, centre spa, restaurante moderne și alte facilități orientate spre turism sustenabil și management digitalizat”.
Voucherele de vacanță pot sprijini esențial comunitățile locale
Un alt beneficiu important al voucherelor de vacanță este acela că acestea pot sprijini esențial comunitățile locale. Rezultatul va determina dezvoltarea turismului sustenabil în particular și a economiei locale în general, ca urmare a generării creșterii activității în sectoare conexe.
„Voucherele de vacanță pot fi utilizate doar pentru servicii turistice în România, stimulând dezvoltarea turismului intern și sprijinind balanța de plăți a României. Firește, acordarea acestora implică facilități fiscale pentru angajatori. Voucherele sunt incluse într-un sistem electronic, iar plățile sunt simple, rapide și în siguranță, la POS sau online”, arată APT.
Reprezentanții APT subliniază importanța voucherele de vacanță în terapia de recuperare post-Covid pentru angajați, dar și pentru industria turismului, cea mai afectată ramură economică din cauza pandemiei, ce va putea astfel să se dezvolte și să își îmbunătățească serviciile: „Știm cu toții că industria ospitalității a fost cea mai afectată ramură economică din cauza pandemiei Covid-19, cu scădere de 74% în 2020 la nivel mondial. Pe de altă parte, angajații au trecut prin doi ani dificili și au făcut față unui nivel de stres foarte ridicat. Tocmai de aceea, voucherele de vacanță reprezintă o modalitate de recuperare post-Covid pentru angajați, precum și o gură de oxigen esențială pentru industria turismului, care, astfel, va putea rezista, se va putea dezvolta și își va putea îmbunătăți serviciile”.
APT propune legiferarea acordării voucherelor pe 5 ani
Alianța pentru Turism propune legiferarea acordării voucherelor de vacanță pentru o perioadă mai lungă, de minim 5 ani, pentru o flexibilitate a rezervărilor și pentru o predictibilitate mult mai mare atât pentru angajați, cât și pentru industria turismului. Astfel, APT a finalizat un proiect care urmărește să împrospăteze conceptul voucherelor de vacanță, îndreptând focusul pe angajații din mediul privat. „Obiectivul APT este acela ca, pe lângă angajații bugetari, două milioane de angajați din mediul privat să beneficieze de această facilitate. Și alte țări europene, precum Franța, Ungaria, Lituania și Cehia au astfel de stimulente.
O mențiune în plus o constituie Polonia, cu un sistem care oferă stimulente pentru copii, până la 18 ani. De asemenea, poate fi folosit modelul polonez, de sprijinire a copiilor, minim 25% din suma primită de adult urmând să revină și celor sub 18 ani. APT sugerează o contribuție dublă stat-angajator, care poate avea un aport cu sume egale pentru acordarea voucherelor de vacanță. Este preferabil un ajutor mai mic (nu neapărat 6 salarii minime), dar acordat mai multor angajați”.
Despre Alianța pentru Turism (APT)
Înființată în 2020, APT este construită ca o platformă informală de colaborare între membrii ei, organizații care au ca scop dezvoltarea sectorului turistic din România și care respectă principii legale și etice în afaceri. Alianța pentru Turism reunește 24 de organizații membre, reprezentative pentru toate ramurile industriei ospitalității – agenții de turism, ghizi, HORECA, asociații de promovare, respectiv autorități publice.
Alianța pentru Turism militează pentru înființarea de Organizații de Management al Destinației, atât la nivel local, cât și național, precum și pentru acordarea cât mai rapidă a granturilor pentru firmele afectate din sectorul turismului și pentru compensările cuvenite pentru restricțiile din anul în curs.
APT militează pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului românesc pe principii de performanță, competitivitate, calitate și responsabilitate, crescând calitatea actului public administrativ, reducând birocrația prin măsuri digitalizate, managementului de destinație și serviciilor industriei ospitalității. APT dorește să fie unul din cei mai importanți parteneri în dialogul cu autoritățile române pentru dezvoltarea de politici și proiecte în domeniul turismului ce va duce la creșterea calitativă a politicilor publice din turism cu un impact semnificativ asupra serviciilor și infrastructurii publice și private din domeniul turismului.