Vasile din Bârlad a plătit peste 3000 de lei pentru o masă la un restaurant din Mamaia Nord. Cam așa a început, în iunie 2023, povestea notelor de plată considerate prea mari, din stațiunea Mamaia. Tema s-a viralizat pe Facebook și a fost preluată și de mass media.
Clientul Vasile a postat nota de plată pe Facebook, alături de un comentariu care spune destul de multe despre preferințele culinare și gradul de înțelegere în legătură cu ce înseamnă un restaurant: „De banii ăștia cumpăram trei porci și îmi hrăneam copiii“.
Cu toate astea, Vasile și familia sa nu s-au mulțumit să comande porc la restaurantul de pe litoral (cu excepția unei specialități ce apare în nota de plată – ciolan de porc confiat), ci s-au „aruncat” la specialități fine din pește și fructe de mare din import: doradă și lup de mare (nu mai puțin de 3,6 kg!), creveți, alături de aripioare de pui, paste, snițele, legume la tigaie, cartofi prăjiți, salate, vinuri princeps, bere, sucuri și apă. Nu știm cât a durat festinul sau câte persoane au fost la masă, dar cele șapte porții de cartofi prăjiți ar putea fi totuși un indiciu.
Avem de a face cu o temă emoțională, menită să îi determine pe unii să tragă concluzii pripite și să apeleze la generalizări de genul „Mamaia e scumpă”, la fel cum poate anul trecut au spus „Mamaia e murdară”, doar pentru că au văzut o știre despre o locație în care era murdar.
De acedea, am vrut să aflăm părerea președintelui Organizației de Management al Destinației Mamaia – Constanța, George Măndilă, despre această temă.
„Am văzut și eu astfel de postări pe Facebook, inclusiv fotografii cu note de plată din restaurante. Dacă stai să analizezi la rece o astfel de notă și discuți cu cei care cunosc problema, nu pare scump. Dacă te așezi 8, 10, 12 persoane la masă și începi să comanzi cu nemiluita tot ce este mai scump de pe meniu, normal că vine o notă mare. Ca să spunem că restaurantul este scump, trebuie să avem meniul în față și să ne uităm la produsele obișnuite, normale, pe care o familie le-ar comanda la prânz sau cină. Nu trebuie să stai 5 – 6 ore la masă, să se transforme într-un chiolhan și după aceea să te plângi că nota e mare. Eu cred că e vorba și de mediul despre care discutăm. Pe Facebook, pe internet în general, orice exagerare se viralizează. Așa este spațiul online”, a declarat George Măndilă.