Îmi amintesc perfect momentul lansării programului “Start-up Nation”, în 2017. Am fost tentați să depunem și noi, pentru un proiect jurnalistic. Nu am făcut-o pentru că serviciile erau punctate mai slab decât activitățile de producție și nu ne-a plăcut nici că accentul era pus pe crearea de locuri de muncă și nu pe cifra de afaceri.
Când scopul declarat este „stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora”, mi s-a părut că accentul ar trebui pus pe cifra de afaceri și nu pe măsuri sociale.
Mi s-a părut că statul se grăbește să încaseze impozitele pe salariile nou create, fără să fie interesat cât vor rezista pe piață aceste firme. Aveam pentru comparație diverse proiecte cu finanțare europeană, unde criteriile de performanță erau legate de cifra de afaceri și nu de numărul de angajați.
În plus, am avut îndoilei că va funcționa, gândindu-ne că e doar o măsură electorală.
Rezervele mele au fost probabil alimentate și de neîncrederea în cei care propuseseră proiectul, oameni din guvernul populist condus din umbră de Liviu Dragnea.
Agenția pentru IMM-uri, entitatea care se ocupă de implementarea și monitorizarea programului
Nu demult, am participat în calitate de jurnalist la un eveniment organizat de Agenția pentru IMM-uri Constanța, la care au fost prezente peste 100 de IMM-uri (mai multe detalii AICI). Am avut atunci ocazia să stau de vorbă cu mai mulți antreprenori de succes ale căror firme fuseseră create și finanțate prin programul Start-up Nation. Mărturisesc că pentru mine a fost o mare surpriză să aflu că acele firme rezistaseră, ba chiar se dezvoltaseră.
În același context, am realizat un interviu la fața locului cu directorul Agenției pentru IMM-uri Constanța, George Fulina (pe care îl puteți vedea AICI), în care oficialul a amintit și despre programul Start-up Nation. Pentru cine nu știe, Agenția pentru IMM-uri este entitatea care se ocupă de implementarea și monitorizarea programului Start-up Nation România.
După această experiență, am început să mă documentez mai mult despre istoricul și evoluția Start-up Nation și i-am solicitat directorului Fulina cifre despre acest program și modul în care a funcționat el, în special în Dobrogea. Iată ce am aflat:
Care sunt principiile
„În 2017, a fost lansată prima ediție a programului Start-up Nation Romania, o idee de succes care a continuat să se dezvolte în alte două sesiuni, în 2018 și 2022. În 2022, a fost lansată a treia ediție a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii “Start-up Nation – ROMANIA”, care include Pilonul I Start-up Nation România și Pilonul II Start-up Nation Diaspora. În același an, a fost lansat și Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului urmărește prin implementarea acestui program stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora. Obiectivul principal al schemei de minimis este realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială și crearea de noi locuri de muncă”.
Câte firme noi au fost create în Dobrogea
În ceea ce privește participarea antreprenorilor din zona Dobrogea (Constanța și Tulcea) la programul “Start-up Nation”, numărul celor care au aplicat și au semnat contracte a variat de-a lungul anilor. În 2017, au aplicat 673 de firme din Constanța și 260 din Tulcea, dintre care 209 din Constanța și 48 din Tulcea au semnat contracte. În 2018, numărul firmelor care au aplicat a crescut la 1454 în Constanța și 467 în Tulcea, cu 350 de contracte semnate în Constanța și 74 în Tulcea. În 2022, au aplicat 41 de firme din Constanța și 14 din Tulcea, iar 16 firme din Constanța și 5 din Tulcea au semnat contracte de finanțare.
Criteriile de selecție
În procesul de evaluare a proiectelor depuse în cadrul programului “Start-up Nation”, au fost aplicate următoarele criterii de selecție:
a) Întreprinderile trebuie să fie înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației sau în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, cu modificările și completările ulterioare.
b) Întreprinderile trebuie să fie IMM-uri, conform prevederilor art. 2 și ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, care transpune în legislația națională Recomandarea CE nr. 361 din data de 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003.
c) Întreprinderile trebuie să fie considerate autonome, legate sau partenere.
d) Întreprinderile trebuie să aibă capital social integral privat.
e) Persoanele care au calitatea de asociați / acționari sau administratori în mai multe societăți nu pot aplica în cadrul prezentului Program decât cu o singură societate.
f) Întreprinderile trebuie să fie înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului, să aibă sediul social/punct de lucru și să își desfășoare activitatea pe teritoriul României.
g) Codul CAEN Rev. 2 pentru care se solicită finanțare trebuie să fie eligibil în cadrul Programului și autorizat până la momentul plății cererii de rambursare.
h) Întreprinderile trebuie să fie înființate de către persoane fizice începând cu data de 01 ianuarie 2020, inclusiv.
i) Întreprinderile nu trebuie să aibă datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate.
k) Întreprinderile nu trebuie să se afle în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității.
l) Întreprinderile nu trebuie să fi fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană / AIMMAIPE / alt furnizor de ajutor de stat/ Consiliul Concurenței, de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis.
m) Întreprinderile trebuie să creeze cel puțin un loc de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și să mențină locul de muncă ocupat cel puțin 2 ani de la data plății ajutorului financiar nerambursabil (AFN).
n) Întreprinderile trebuie să asigure o cofinanțare în procent de minimum 5% din valoarea eligibilă a proiectului, sub sancțiunea neacordării AFN.
Câteva exemple de firme create prin Start-up Nation și domeniile lor de activitate
În ceea ce privește exemplele de afaceri de succes din Dobrogea care au beneficiat de finanțare prin acest program, putem menționa următoarele: BEL ECLER SRL, CURATATORIA TOMIS SRL, LAWYERS CLUB PIZZA SRL, PROSPER ESE STOMA SRL și ATAT S-A PUTUT -AA SRL.
În cadrul programului “Start-up Nation”, numărul locurilor de muncă create în Dobrogea a variat de-a lungul anilor. În 2017, au fost create 713 locuri de muncă în Constanța și 157 în Tulcea. În 2018, numărul a crescut la 1581 în Constanța și 442 în Tulcea.
Sectoarele de activitate preferate pentru afacerile dezvoltate prin acest proiect includ fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice, servicii de publicitate, alte activități referitoare la sănătatea umană, lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, spălarea și curățarea (uscată) articolelor textile, restaurante, fabricarea de mobilă n.c.a., fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, fabricarea produselor din carne, întreținerea și repararea autovehiculelor, alte activități de tipărire n.c.a., activități generale de curățenie a clădirilor și activități de asistență stomatologică.
Programul s-ar putea relua în 2024, din fonduri europene
Feedback-ul primit de la antreprenorii implicați în program a fost în mare parte pozitiv, spune George Fulina.
„Având în vedere că un procent de peste 90% dintre companiile beneficiare sunt în funcțiune după 5 ani de la lansarea primei ediții a programului, “Start Up Nation” a reprezentat și reprezintă un model de succes pentru toate măsurile de sprijin complementare dedicate întreprinderilor autohtone. Acest program a reprezentat o importantă sursă de finanțare care le-a permis să se dezvolte și să își pună în aplicare ideile de afaceri.
În ceea ce privește viitorul programului, conform declarației domnului Radu Ștefan Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are în vedere lansarea unei noi ediții a programului în anul 2024 cu finanțare din fonduri europene nerambursabile”, mai spune sursa citată.
Rezultate în cifre
În cadrul programului “Start-up Nation”, situația la nivel național prezintă următoarele rezultate:
Start-up Nation 2017
- Bugetul plătit a fost de aproximativ 1.320.000.000 lei, din care aproximativ 420.000.000 lei au provenit din fonduri europene și aproximativ 900.000.000 lei din bugetul de stat.
- Finanțarea a fost de 200.000 lei/beneficiar pentru investiții în echipamente, tehnologii noi, inovative, digitalizare, mobilier, spații de lucru etc.
- În perioada de monitorizare 2018-2021, au fost create 17.688 de noi locuri de muncă în primul an, din care 14.347 au fost ocupate de persoane din categoria absolvenți, persoane defavorizate (inclusiv șomeri).
- La sfârșitul perioadei de monitorizare, la 31.12.2021, 98.96% (7.075 de firme) erau în funcțiune la Registrul Comerțului.
- La 5 ani de la lansare, la 31.12.2022, 6.534 de întreprinderi erau în funcțiune, reprezentând 91.39% din beneficiarii proiectului.
- La 31.12.2022, existau 12.603 locuri de muncă active.
- Au fost depuse 19.293 de proiecte la nivel național, din care 1.887 la Agenția Constanța.
- Au fost plătite 7.150 de dosare la nivel național, din care 649 la Agenția Constanța.
- Aproximativ 1.367.822.108 lei s-au întors în 5 ani din taxe, impozite și contribuții, ceea ce conduce la o rentabilitate a investiției de 151%, cu un impact bugetar pozitiv de 420.000.000 lei fonduri europene și circa 460.000.000 lei impozite și taxe colectate la bugetul de stat.
Start-up Nation 2018
- Bugetul plătit a fost de aproximativ 1.573.902.163 lei, integral din bugetul de stat.
- Au fost depuse 33.514 de proiecte la nivel național, din care 4.311 la Agenția Constanța.
- Au fost plătite 8.092 de dosare la nivel național (beneficiari ai programului), din care 1.001 la Agenția Constanța.
- În primul an de monitorizare, respectiv 2020, au fost create 32.618 de noi locuri de muncă, din care 27.120 au fost ocupate de persoane din categoria absolvenți, persoane defavorizate (inclusiv șomeri).
- La 4 ani de la lansare, la 31.12.2022, 7.848 de întreprinderi se aflau în funcțiune, reprezentând 96.99% din beneficiarii proiectului.
- La 31.12.2022, existau 31.478 de locuri de muncă active.
- Aproximativ 1.770.000.000 lei s-au întors în 3 ani din taxe, impozite și contribuții, ceea ce conduce la o rentabilitate a investiției de 112%, cu un impact bugetar pozitiv de 200.000.000 lei.
- Sesiunea se află în ultimul an de monitorizare, rezultatele aferente anului 2023 vor fi calculate și comunicate în anul 2024.
Agenția Constanța sprijină sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din cele 6 județe arondate, respectiv: județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Buzău și Vrancea.
Mihai Răzvan ROTARU, Viviana ROTARU