Apariţie editorială despre o cetate otomană insuficient cunoscută

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
2 Min Read
deschidere

Ne face plăcere să anunțăm apariția volumului Planurile și prospectele Cetății Hârșova în arhive străine, care prin efortul celor trei autori (Aurel-Daniel Stănică – ICEM Tulcea, Constantin Nicolae – Muzeul ”Carsium” Hârșova, Mihai Anatolii Ciobanu), reunește o serie de planuri inedite ale cetății otomane de la Dunăre.

1828


Asemenea tuturor cetăților otomane din Dobrogea, cetatea de la Hârșova a fost prea puțin cunoscută până astăzi. În lipsa unor cercetări arheologice de amploare, doar câteva documente și acestea puse adesea sub semnul întrebării, erau singurele surse care prezentau imaginea unei fortificații puternice.
În acest volum prezentăm câteva din planurile cetății de la Hârșova descoperite recent în arhivele de la Kiev și Moscova. Aceste documente sunt deosebit de importante fiind analizate critic în raport cu rezultatele obținute în cercetarea arheologică de până acum și comparate cu alte surse documentare pe care le avem la dispoziție. Planurile descoperite se constituie în surse de cercetare noi, originale, și permit o mai bună cunoaștere a situației fortificației de la Hârșova în scurgerea secolelor XVIII-XIX.

coperta


Adresăm mulțumiri conducerii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, care a sprijinit necondiţionat acest efort și Editurii MEGA, pentru profesionalism.
Volumul a fost publicat în cadrul proiectului cultural co-finațat de A.F.C.N. „Land[Map]. Digitizarea peisajului”.
Proiectul a fost implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Asociația Pro Noviodunum și Asociația Eurocentrica.

Puteti vedea primele pagini ale cartii aici.

cetate
Distribuie acest articol
Lasă un comentariu