Puțină lume știe că cei aproximativ 20.000 de ruși lipoveni din România sunt divizați din punct de vedere religios în două ramuri. Cei mai mulți aparțin Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi, cu sediul la Brăila, dar există și o minoritate, ce se supune canonic unei arhiepiscopii din Moscova. Aceștia din urmă fac parte din Biserica Străveche și au fost numiți de-a lungul timpului și bezpopovți sau beglopopovți, adică „fără preoți”. Altfel spus, o lungă perioadă de timp, aceste grupări nu au acceptat ierarhia ecleziastică și nu au avut preoți care să le facă slujbele. Credincioșii acestor comunități religioase se întâlneau în bisericile lor pentru slujbe, cântau și săvârșeau acele slujbe care nu necesită prezența unui preot.
Dacă în cazul bezpopovților, aceștia nu au avut peoți din motive istorice, beglopopovții erau o grupare radicală, ce contesta însăși ideea de ierarhie religioasă. Se spune că ei credeau că Apocalipsa este aproape și de aceea nu e nevoie de ierarhie și alte rânduieli omenești pentru a ajunge la mântuire.
Cei mai mulți membri ai Bisericii Ortodoxe Străvechi locuiesc în județul Tulcea, în localitățile Sarichioi, Mahmudia, Tulcea, Slava Rusă, Slava Cercheză, unde au și lăcașe de cult. Ei se remarcă printr-o rigoare deosebită a vieții religioase și păstrarea cutumelor vechi. De-a lungul anilor, între comunitățile de credincioși de rit vechi și cei ai bisericii Străvechi au existat destule fricțiuni, care uneori au mers pănă acolo încât au fost interzise căsătoriile mixte, uneori sub amenințarea unor sancțiuni de excludere din comunitatea religioasă.
Am discutat cu un preot al Bisericii Ortodoxe de Rit Străvechi din Sarichioi și cu doi profesori ruși lipoveni din Jurilovca, respectiv Sarichioi, pentru a afla cât mai multe despre cele două ramuri religioase ale rușilor lipoveni din România.
Feodor Cazamon, preot Biserica Străveche, Sarichioi:
„Biserica a fost construită în 1952-1954. E o biserică un pic veche, dar întreținută foarte bine și în statutul bisericesc se numește: Biserica ortodoxă de rit străvechi. Deci preotul nu are salariu din partea statului român. Mai sunt astfel de biserici, la Tulcea, Mahmudia, Slava Rusă, Slava Cercheză. Toate poartă acest nume de biserici de rit străvechi. Într-un fel, biserica este în dezavantaj. De ce? Este în dezavantaj pentru că nu prea găsim înlocuitori de preoți. Pentru că toată lumea, mai ales tinerii, caută să aibă un salariu decent, să fie angajați. Or, la noi, este puțin mai greu. Trebuie cumva să supraviețuim și în ritmul acesta, cum au lăsat străbunii noștrii. Diferența este că noi, cei din bisericile de rit străvechi, ne subordonăm canoanelor bisericești ale Patriarhatului Moscovat. Iar rușii lipoveni de rit vechi se subordonează Episcopatului din Brăila.
Este aceeași slujbă, sunt aceleași cântări. Dar diferă portul. La noi se menține încă portul de demult. Bărbații vin cu mantii negre, haine pe care le porți doar la biserică. La fel și doamnele au îmbrăcăminte specifică, cu care merg la biserică. Nu se îmbracă astfel la nuntă sau la o petrecere. Nu este adecvată în alte locuri. Cântările și cititul sunt tot în limba slavonă, sărbătorile la fel, le sărbătorim pe vechi, la aceeași dată.
Bezpopovți înseamnă fără preoți. Deci biserica aceasta la un moment dat a rămas fără preoți. Mai exact după război, toate cele cinci biserici străvechi au rămas fără preoți. Și rămânând fără preoți, pe timpul comunismului veneau preoți și Arhiepiscopul Ghenadie venea din Rusia. Dar statul român nu le dădea voie să slujească în biserici. Și nici să hirotonească preoți. Deci din cauza aceasta un timp îndelungat bisericile au rămas fără preoți. Și rămânând fără preoți, oamenii au început să plece către bisericile ce aveau preoți. Iar reprezentanții acestor biserici nu au vrut să se unească cu nicio altă biserică. Au așteptat până a a venit Patriarhatul Moscovat să le hirotonească preot. Și asta s-a întâmplat în 1990. Și atunci au venit și au hirotonit preoți la toate bisericile care erau fără de preoți. De aceea se numesc acestea, biserici de Bezpopovți. Au fost așa, acum nu mai sunt.
Noi rușii lipoveni, încă de mici și eu când am fost mic, țin minte că părinții mei mă duceau de la 8 la ani la spovedanie. Este lege! În Postul Mare obligatoriu, toți copiii merg la biserică. La mine anul acesta s-au spovedit aproximativ 120 de copii. Or la bisericile ortodoxe, acolo deja spovedania nu prea se respectă. Putem spune că este o evlavie la credincioșii noștrii, se menține religia veche. Eu deja știu, copilul care vine la spovedanie, dacă merită să primească Sfânta Împărtășanie, sau nu merită. Dar până la patru ani de zile Biserica dezleagă să primească, copilul Sfânta Împărtășanie, chiar dacă a mâncat ulei. Nu vorbim de carne, de lapte. Nu! Iar de la patru ani încolo, după canoanele bisericești, copilul trebuie să țină post fără ulei. Mă refer la Postul Mare. Abia apoi primește Sfânta Împărtășanie”.
Vasile Dolghin, prefesor limba română, Sarichioi:
„Problema vieții religioase este puțin mai greu de înțeles pentru cei care nu sunt de religia noastră. În sensul că noi suntem velicoruși după naționalitate și după credință suntem credincioși ortodocși de rit vechi. Ritul presupune și stilul. Stilul se referă la calendar, ritul se referă la modul de a sluji în biserică. Nikon ajuns Patriarh și pornind reforma, a luat măsuri drastice în primul rând împotriva episcopilor și preoților care nu se supuneau reformei. Singurul episcop care a avut curajul să stea până la sfârșit a fost Pavel de Colomna, un oraș la 120 de km sud-est de Moscova, de care a avut grijă Nikon în vreo doi ani să îl termine. Nemaifiind un episcop, nu avea cine hirotinisi preoți. Ei au venit cu preoții hirotonisiți până atunci, iar după aceea s-a ivit problema beglopopovților. În sensul că ai noștri știau bine ce înseamnă ierarhia religioasă și ritul cu ierarhi. În Rusia s-a despărțit și o altă ramură, a celor bezpopovți, fără popă. Ei au socotit să sunt vremuri de apoi, că atât Petru I, cât și tatăl său, Alexei Mihailovici, erau antihriști și au socotit că nu mai este nevoie de această ierarhie. Există și astăzi în nordul Rusiei, în Republicile Baltice, bezpopovți. Noi am fost beglopopovți. Și atuncea s-a produs o mișcare de căutare a unui Ierarh Înalt care să reconstitue ierarhia în cele 3 trepte, ca la orice biserică ortodoxă. La 1846 este convins Mitropolitul Ambrozie de Bosnia și Herțegovina, grec fiind și el. Acesta încuraja mișcarea de eliberare națională în Balcani. A fost amenințat de Pașa de la Bosnia că îl va ucide. Și atunci Patriarhul îl recheamă la Constantinopol. Și el vine, acceptă să slujească după cărțile vechi și după ritul vechi. O parte din straroverii noștrii, cei mai mulți din Sarichioi, Mahmudia, Tulcea, amândouă Slavele, nu au primit noua ierarhie. Sarichioiul spre exemplu, primește noua ierarhie după 9 ani, în 1857. Atunci satul s-a împărțit în două. O mică parte dintre ei, cei ce au primit ierarhia, s-au numit păpejnichi, adică cei care au primit preoții, iar ceilalți au rămas beglopopovți. Cei mai mulți.
Pe aceste motive religioase au fost multe certuri, multe scandaluri, multe sfârșite tragic. Cu vremea oamenii s-au obișnuit, dar și raportul s-a schimbat. Cei mai mulți au trecut la ierarhia cu popă, cei mai puțini au rămas la ierarhia fără popă. În sat sunt acum mai puțin de un sfert cei care țin de beglopopovți. Deosebire de cult, de limbă, nu există niciuna. Deosebirea este că ai noștri, cei cu popă, s-au supus acestui Mitropolit de Belocrenici și deaceea ei poartă și astăzi numele de Belocrinițchi, deși sediul Mitropoliei se află acum la Brăila. Cealaltă biserică, începând cu aprilie 1990, se supune unei arhiepiscopii din Rusia”.
Paul Condrat, profesor istorie, Jurilovca:
„Lipovenii sunt un grup etnoconfesional. Ruși din punct de vedere etnic, ortodocși de rit vechi din punct de vedere confesional. Este o ortodoxie arhaică, de pe la începutul mileniului II. La jumătatea secolului XVII, în Rusia are loc o reformă a Bisericii Ortodoxe, o reformă inițiată de țarul Alexei Mihailovici, tatăl lui Petru cel Mare, pusă în practică de Nikon, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse la momentul respectiv. Reforma debutează undeva pe la 1652, prin traducerea unor cărți de cult. Reforma a urmărit de fapt alinierea cultului Bisericii Ortodoxe Ruse cu restul ortodoxiei. Din cauze istorice, Biserica Ortodoxă Rusă pierduse legăturile cu ortodoxia, cu biserica răsăriteană, vreme de câteva secole. La acest moment, Rusia începe să devină o putere importantă în răsăritul Europei și astfel e nevoie și de sprijinul Bisericii. Al bisericii răsăritene. Acesta este motivul pentru care a fost demarată această reformă. Este o reformă a cultului în care au fost updatate, ca să zic așa, cărțile de cult. O parte din credincioși, o parte importantă din populația rusă la început, a refuzat aceste schimbări. Astfel încât a fost nevoită să se refugieze în marginea imperiului, unde puterea laică, autoritatea statală, dar și puterea Bisericii, erau mai reduse.
Momentul coincide cu expansiunea Rusiei, astfel încât începe practic o migrație în etape a staroverilor, cei care refuzau schimbările. Practic, în primii ani nu se iau măsuri drastice împotriva celor care refuză schimbările, însă după sinoadele de la 1667 și 1668, cei care refuză reforma sunt numiți eretici, rascolnici, rascolniki și e demarată prigoana oficială împotriva acestora.
Cum spuneam, are loc o migrație în etape, spre marginea imperiului și imediat în afara granițelor imperiului. Astfel, în una din etape a fost spre căzăcimea de pe Don, care avea un statul special. Avea mai multe libertăți decât populația obișnuită rusă. E o reformă pe mai multe direcții, spre răsăritul Rusiei și pe această cale ajung și în Siberia. Spre apus s-au întemeiat așezări de staroveri în Ucraina, Polonia și pe direcția sud-est, nordul Mării Negre, comunități de staroveri și cazaci, urmași sau parte a cazacilor de pe Don ajung și în Dobrogea, la momentul respectiv, în Imperiul Otoman. Sunt doar diferențe de cult, semnul crucii, forma crucii, numărul de Aleluia rostiți în timpul liturghiei, numărul de prescuri din liturghie, Iisus cu doi de <i> versus cu un singur <i>.”
Mihai Răzvan ROTARU