Expoziția Multispecies: O explorare a relației dintre natură, arte vizuale și ecologie prezentată de WASP Studios și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea. Publicul interesat este invitat la vernisajul expoziției Multispecies din cadrul proiectului TOWARDS FUTURE, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
19 iulie 2024, ora 18:00 – Deschiderea expoziției Multispecies la Casa Avramide, str. Progresului 32. Artiști: Maria Calotă, Floriama Cândea, Sergiu Chihaia, Ștefan Radu Crețu, Mălina Ionescu, Andreea Medar, Bogdan Mateiaș, Mălina Moncea, Maia Ștefana Oprea, Marilena Preda Sânc, Natalia Silaghi, Silvia Trăistaru. Curatoare: Andreea Căpitănescu & Denisa Rad.
Expoziția Multispecies va fi prezentată în premieră la Casa Avramide, din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”, Tulcea. Misiunea acestui spațiu se aliniază cu obiectivele proiectului cultural – Casa Avramide funcționând ca spațiu de valorificare a cercetărilor eco-muzeale. După o amplă reabilitare, acest spațiu își împlinește misiunea de a educa și inspira publicul prin intermediul unei viziuni
expoziționale modern, unde se îmbină moștenirea culturală și responsabilitatea ecologică.
Expoziția Multispecies oferă, de asemenea, prilejul de a disemina proiectele artistice în diverse orașe, evidențiind strategic modul în care cercetarea eco-muzeală și inițiativele culturale pot juca un rol esențial în educarea și mobilizarea publicului pentru promovarea sustenabilității și creșterea conștientizării ecologice.
Expoziția Multispecies: O explorare a relației dintre natură, arte vizuale și ecologie
TOWARDS FUTURE răspunde unor nevoi de încurajare a diversității culturale și responsabile. Nevoia de a corobora activitățile de protecție a mediului cu cele culturale a venit ca răspuns la nevoia de a acționa în strategia de atenuare a efectelor schimbărilor climatice, contribuind astfel la conștientizarea publicului și creșterea responsabilității în rândul activităților culturale, sociale și civice. Proiectul va fi prezentat ulterior, în luna august, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, ca o continuare a demersului de itinerare a expoziției Multispecies. Atât Sibiu, cât și Tulcea sunt recunoscute pentru angajamentul lor în conservarea mediului și promovarea valorilor ecologice, devenind centre strategice pentru inițiativele culturale și eco-muzeale.
Multispecies explorează contextul teoretic mai larg al studiilor multispeciilor, chestionând mizele actuale
- epistemologic, politic, etic – pentru ca procesul de învățare să fie atent la diferite moduri de viață. Ce înseamnă să trăiești cu ceilalți în lumi complicate marcate de neprevăzut și incertitudine? Concret, cum putem lucra împreună pentru ca toate speciile sa coabiteze și coexiste spre mai bine?