Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a analizat problemele sectorului turistic, în cadrul unei ședințe a Comitetului Director.
Membrii FPTR au discutat despre activitatea federației, relația dintre instituțiile statului și mediul de afaceri, precum și numeroasele probleme de actualitate ale turismului românesc care blochează dezvoltarea acestuia.
Au fost identificate probleme semnificative, inclusiv ineficiența unor salariați din instituțiile publice și legiferarea unor acte normative care nu elimină birocrația și interesele unor grupuri de influență, se arată într-un comunicat de presă.
FPTR reamintește că nu a demarat și nu a organizat niciodată proteste, chiar dacă reprezintă peste 500.000 de votanți, evitând astfel ca Ștefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, să fie nevoit să gestioneze prima grevă a operatorilor economici din turism.
Membrii FPTR înțeleg perfect problemele deosebite pe care le are în prezent domnul ministru Ștefan-Radu OPREA, inclusiv numeroase deplasări în străinătate, dar sunt total nemulțumiți că în cele șapte luni de mandat acesta a refuzat orice discuție cu reprezentanții Federației și nu a dispus nici măsuri organizatorice care nu ar fi implicat un efort financiar semnificativ, arată sursa citată.
Concret, FPTR se referă la următoarele măsuri necesare:
• reorganizarea autorității publice centrale in domeniul turismului;
• modificarea și completarea actualei legislații primare și secundare în vederea relansării turismului;
• revizuirea Ordinelor de ministru pentru constituirea
- Consiliului Consultativ al Turismului,
- Consiliului de Brand Turistic Național,
- Comisiei de avizare a Organizațiilor de Management al Destinației;
„Domnul ministru trebuie să înțeleagă că oameni compețenti, în unanimitate, au stabilit că salvarea României din criza economică prelungită, cu implicații si în zona socială, poate veni doar de la sectoarele economice <Agricultură> și <Turism>.
În ciuda provocărilor, Federația Patronală din Turismul Romanesc a rămas ferm angajată în sprijinirea membrilor săi și în continuarea implementării la nivel național a unor măsuri pentru dezvoltarea unui turism durabil și responsabil”, a spus Președintele FPTR, Dragoș Răducan.
FPTR a fost înființată în anul 1992, și a fost, începând din anul 2006, singura federație patronală reprezentativă la nivel de ramură turism, reprezentativitate constatată prin hotarare definitivă pronunțată de Tribunalul București, iar începând din noiembrie 2023 este reprezentativă la nivel de sector de negociere colectivă/de activitate turism, hoteluri și restaurante, având în componență angajatori care asigură venituri salariale pentru 34% din forța de muncă angajată în turism (59.255 salariați) și gestionează, într-o pondere covârșitoare, capital autohton.