Reprezentanții Asociației „Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța” le recomandă constănțenilor și turiștilor ce ajung zilele acestea la malul Mării Negre să nu rateze cel mai așteptat eveniment sportiv din regiune, H3RO Mamaia, ediția a XV-a! Cea mai impresionantă competiție de triatlon din Estul Europei se va desfășura în Mamaia în acest weekend, pe 23 și 24 septembrie 2023, și va aduna la start nu mai puțin de 700 de participanți din 10 țări.
H3RO, cel mai mare triatlon din Europa de Est, se apropie de cea de-a XV-a ediție. Organizatorii transmit că H3RO nu este doar o competiție, ci o experiență care transformă participanții în adevărați eroi, promovând valorile precum profesionalismul, prietenia și excelența. Acest eveniment, care a pornit cu 20-30 de participanți acum 15 ani, a devenit un adevărat brand românesc de triatlon și a găzduit trei Cupe Europene, ceea ce l-a consacrat la nivel internațional. H3RO este mai mult decât o cursă – este un loc în care visele devin realitate, iar participanții sunt cu adevărat speciali.
În 2008, eram circa 20-30 de persoane care participam la competiții de triatlon, cel mai mult prin străinătate, deoarece în țară nu aveam unde, cu excepția unui campionat național sordid și a competiției de la Reci, care, deși era foarte inimoasă, era rudimentară.
Așa că m-am gândit să organizez o competiție cu standarde mai ridicate pentru acea vreme. În plus, era o chestie care mă enerva în această mică comunitate, și anume toată lumea se plângea că nu sunt competiții, că nu sunt sponsori în acest sport, că nu este cunoscut triatlonul în România.
În concluzie, nimeni nu făcea nimic să schimbe aceste lucruri. Așa că m-am hotărât eu să rup acest mindset.
Vlad Stoica, organizator
H3RO Mamaia, un eveniment de prestigiu, este finanțat de către Primăria Municipiului Constanța și organizat cu mândrie de către Federația Română de Triatlon. Pe lângă sportivii pasionați de triatlon, la eveniment și-au confirmat prezența și numeroși reprezentanți ai echipei olimpice a României, printre care se numără Felix Duchampt și Antoanela Manac, precum și cei mai talentați juniori ai țării, Carol Popa, Raul Petre și Amalia Singuran.
Federația Română de Triatlon pregătește o surpriză deosebită pentru toți iubitorii acestui sport. În cadrul H3RO Mamaia, va fi lansată echipa de perspectivă olimpică pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, subliniind astfel importanța și nivelul evenimentului. În plus, în premieră, va fi organizat Campionatul Național de Ștafetă Mixtă, o nouă probă olimpică ce își face debutul începând cu Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Competiția va include trei Campionate Naționale și două Cupe ale României, atrăgându-i pe cei mai buni triatloniști din țară și din străinătate. Premiile totale puse în joc în acest eveniment de excepție se ridică la impresionanta sumă de 37.400 de lei.
În cei 15 ani de existență, H3RO Mamaia a fost gazda a patru Cupe Europene, ceea ce a contribuit la consolidarea poziției României pe harta competițiilor majore de triatlon din Europa. Evenimentul promite să fie un spectacol sportiv de excepție, iar toate detaliile despre H3RO Mamaia, inclusiv programul complet și regulamentele competiției, sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului, www.h3ro.org.