Începe a șaptea (și ultima) săptămână a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului SEAS 2023, eveniment cultural de excepție recomandat de Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia – Constanța.
Evenimentul s-a desfășurat la Constanța în lunile iulie și august și a fost organizat de Teatrul de Stat Constanța, în parteneriat cu Primăria Constanța.
„SEAS – STAGIUNEA ESTIVALĂ A ARTELOR SPECTACOLULUI, este un eveniment conceput pentru a oferi constănțenilor, dar și turiștilor care aleg litoralul românesc pe perioada verii, șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru și muzică produse de instituții culturale din întreaga țară.
Reprezentațiile au loc la Teatrul de Vară Soveja (în spatele City Mall), pe scena special amenajată în Parcul Arheologic din centrul orașului (pe Bulevardul Ferdinand) și la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța”, spun organizatorii
Programul ultimei săptămâni
Marți, 22 august, de la ora 21:00, la Parcul Arheologic, Teatrul Tineretului Piatra Neamț prezintă „VISĂTORUL după Ian McEwan, un spectacol-concert de Ada Milea.
Într-o lume în care suntem învățați de mici că trebuie să fim mereu „numărul 1“, că trebuie să respectăm regulile rutinei zilnice, un copil îndrăznește să îmbogățească această realitate cu vise năstrușnice, cu personaje fabuloase și întâmplări neașteptate. În aventurile sale fantastice, zecile de păpuși ale surorii sale mai mici iau în stăpânire spațiul casei, iar motanul bătrân al familiei are ascuns în blană un fermoar fermecat, prin care se deschide o altă lume. Un spectacol – concert, în care orice sunet poate deveni muzică, iar visele devin la fel de importante ca faptele reale.
Miercuri, 23 august, la ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja, aceeași trupă a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț prezintă „RINOCERII” de Eugène Ionesco, în regia lui Radu Iacoban.
Locuitorii unui mic oraș francez se transformă treptat în rinoceri. Figura principală a piesei, Berenger, un om obișnuit, de multe ori subevaluat și criticat pentru dependența sa de alcool, se dovedește a fi singurul imun la metamorfoză.
Poate nu întâmplător spectacolul „Rinocerii” a fost programat într-o zi care, pe vremea dictaturii comuniste din România, era dedicată marilor defilări și spectacole festive ce arătau lumii tot un fel de rinocerizare.
„În anii ‘50 ai secolului trecut, Eugène Ionesco scria o piesă în apărarea unicității si demnității persoanei. Prin spectacolul creat la Teatrul Tineretului ne punem întrebări asupra unei lumi modelate de suprapunerea spațiului digital cu realitatea concretă. Cu toții ne întâlnim, cel puțin o dată în viață, cu situații insolite, bizare, care ne testează limitele și ne obligă să facem alegeri. Cum reacționăm la provocare? În acord cu viziunea lui Ionesco, ne dorim ca acest spectacol să fie un antidot contra infestării societății cu ură și un tonic pentru fortificarea gândirii critice”, spun creatorii spectacolului.
Joi, 24 august, ora 21:00, în Parcul Arheologic, Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu” ne invită la comedia „SOȚ DE VÂNZARE” de Mikhail Zadornov și Sergei Fomin, regia Csaba Varga.
Spectacolul spune povestea unui cuplu în pragul aniversării a douăzeci de ani de căsnicie. Totul merge bine, când un personaj misterios sună la ușa acestora și le face o propunere greu de refuzat. Ce întorsătură iau lucrurile de acum încolo și cum vor reuși cele trei personaje să treacă peste această etapă a vieții lor urmează să aflați în spectacolul Companiei Liviu Rebreanu.
Vineri, 25 august, ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja, Teatrul Mic din București prezintă „TARTUFFE SAU IMPOSTORUL” de J.B.P de Molière, în regia lui Gelu Colceag
Este considerată una dintre cele mai puternice comedii de caracter din literatura mondială, scrisă cu scopul de a denunța fanatismul religios și ipocrizia practicată de nobilii și marii burghezi în secolul al XVII-lea. Prima variantă a piesei, scrisă în anul 1664, prezentată în fața regelui Ludovic al XIV-lea, a fost contestată și interzisă. Trei ani mai târziu textul a stârnit din nou controverse și a dus la interzicerea lui chiar de către arhiepiscopul Parisului. Comedia a putut fi jucată în versiune integrală abia în februarie 1669, prin bunăvoința Regelui Soare, și a reprezentat un adevărat succes.
Regizorul Gelu Colceag propune publicului un spectacol de teatru în teatru, în care explorează cu subtilitate si inteligență efectele comice produse de intrigă, prin satirizarea ipocriziei, vicleniei și naivității.
Dacă SEAS 2022 a început cu un spectacol al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, SEAS 2023 se încheie cu o producție a aceluiași teatru. Duminică, 27 august, ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja, ne luăm la revedere de la publicul stagiunii estivale cu „1,2,3…BÉBÉ”, o comedie de André Roussin, regia fiind semnată de Alexandru Boureanu și Raluca Păun.
Ziua în care Charles Jaquet, ministrul Educației, Familiei și Culturii, dușman înfocat al viciului și păcatului, repurtează un succes politic fulminant închizând bordelurile și interzicând avorturile, este și ziua în care, ajuns acasă, primește lovitură după lovitură, întâi de la fiu, apoi de la soție. Aceștia au să-i comunice niște vești cel puțin șocante. Cariera sa, viitorul fiului și nunta fiicei sale sunt în pericol. Singura sa speranță rămâne ca testele cu iepuroaică să fie negative. O comedie spumoasă scrisă în anul 1951, dar extrem de actuală și azi. Un spectacol plin de neprevăzut și de întorsături de situație.
SEAS – STAGIUNEA ESTIVALĂ A ARTELOR SPECTACOLULUI, Constanța, iulie – august 2023 este un eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța și finanțat de Consiliul Județean Constanța, având ca partener principal Primăria Constanța și ca parteneri Universitatea „Ovidius” Constanța și City Park Mall.
Partenerii de ospitalitate ai stagiunii sunt restaurantele Barissimo, Mangia Mangia, Rozmarine, Bueno și Continental Forum, care doresc să încurajeze participarea la evenimente culturale, așa încât toți spectatorii noștri beneficiază de reduceri prezentând biletul la spectacolul din ziua respectivă.
SEAS a fost conceput pentru a oferi constănțenilor, dar și turiștilor care aleg litoralul românesc pe perioada verii, șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru și muzică produse de instituții culturale din întreaga țară. Programul integral al stagiunii poate fi consultat pe website-ul www.seas.ro .
Biletele pot fiachiziționate de la agenția de bilete a TSC din bulevardul Tomis nr. 97, de la Info Desk City Mall, dar și online, pe platforma MyStage.
În zilele în care sunt programate spectacole, biletele pot fi achiziționate și de la casa de bilete din incinta Teatrului de Vară Soveja sau casa de bilete de la Parcul Arheologic, cu două ore înainte de spectacole.