Comuna Jurilovca în top 5 destinații turistice ale României în 2024, conform Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET). Federația a întocmit clasamentul celor mai fierbinți destinații turistice din România în anul 2024.
Mai exact, Jurilovca ocupă locul al IV-lea, clasându-se înaintea multor localități și destinații cu îndelungată tradiție turistică. Cităm din argumentele care au convins FIJET să plaseze Jurilovca pe acest onorant loc în clasamentul destinațiilor:
„Pentru că această comună de la porțile Deltei Dunării reușește să atragă la orice eveniment zeci de mii de turiști. Localnici și turiști deopotrivă se bucură de fiecare sărbătoare. În ultimii ani așezarea s-a umplut cu pensiuni și hoteluri.
Numai la tradiționalul Festival al borșului lipovenesc se adună 150.000 de participanți din toată țara. Iar portul turistic Jurilovca, inaugurat vara trecută, întrece în frumusețe și eleganță multe marine”.
Primarul Eugen Ion și-a manifestat surprinderea
Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca, a fost prezent la festivitatea de premiere, ce a avut loc în prima zi a Târgului de Turism al României. Primarul nu a putut să-și ascundă bucuria, dar nici uimirea:
„Înainte de a ne mândri cu această distincție, eu sunt sincer uimit. Nu mă așteptam niciodată să fim printre primele cinci destinații turistice ale României. Da, este adevărat, am muncit foarte mult în ultimii 12 ani, comuna a evoluat enorm și a suferit transformări spectaculoase.
N-am făcut toate acestea pentru turism, în primul rând, ci pentru a le oferi localnicilor un nivel de trai adecvat acestui secol. De-abia apoi, existând infrastructură, a început să se dezvolte și turismul.
E drept, suntem pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe, la poarta Deltei Dunării, natura a fost foarte darnică în ceea ce ne privește. Dar turiștii zilelor noastre nu ar veni în Jurilovca dacă am fi continuat să trăim în trecut. Le mulțumesc specialiștilor din FIJET pentru distincție.
Ne onorează, dar ne și obligă să menținem standardele ridicate. Mai ales că turismul tinde să devină o parte importantă a economiei locale”, a declarat primarul Eugen Ion.
Jurilovca, un sat tradițional lipovenesc
Jurilovca este o comună din județul Tulcea, amplasată pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe, la jumătatea distanțe dintre Tulcea și Constanța.
Din portul Jurilovca se ajunge cu barca la Gura Portiței. În apropiere se află cetățile Argamum și Enisala, o rezervație de bujori, numeroase vestigii istorice, podgorii renumite pentru vinurile lor. În zonă se află și pitorești mănăstiri ortodoxe, atât de rit nou dar mai ales de rit vechi.
Jurilovca se mândrește cu tradițiile rușilor lipoveni, care au întemeiat localitatea ce dă numele comunei, acum mai bine de 200 de ani.
Multe dintre casele din Jurilovca păstrează arhitectura tradițională. Ele sunt vopsite în alb și în deja celebrul albastru lipovenesc, pe care unii îl numesc chiar „Albastru de Jurilovca”.
În ultimii 12 ani, turismul s-a dezvoltat în mod accelerat în Jurilovca, numărul de locuri de cazare crescând de peste 10 ori.
În prezent, în comuna Jurilovca sunt locuri de cazare pentru toate gusturile. De la un camping pentru rulote și corturi până la un resort de 4 stele. De asemenea, satul de vacanță Gura Portiței se află la doar 20 de minute de mers cu barca.