„A venit un englez și a luat o mână de sol. Alături, într-un arbore, erau un sfrâncioc și un pițigoi. Și m-a întrebat: Știți de ce aveți voi această bogăție de faună? Privește la solul ăsta! Al nostru mi-ar fi curs printre degete, la voi în Dobrogea solul este parcă dat cu unt. Aici nu este vorba de chimie ci, cum spuneți voi, românii, de glie, pe care ați știut să o păstrați”.
Al doilea episod al amplului intreviu realizat cu directorul Parcului Național Munții Măcinului, Viorel Roșca, un specialist în tot ceea ce înseamnă aceste locuri și îndrăgostit iremediabil de Dobrogea, prezintă bogăția faunei din Munții Măcin.
O veche tradiţie din Dobrogea spune că după scăderea apelor Potopului Biblic, corabia lui Noe s-a oprit în Munții Măcin. Astfel de povești există în multe locuri din lume, însă nicăieri nu găsim o bogăție atât de mare de specii pe unitate de suprafață ca aici. Și nici atâtea stadii de evoluție în dezvoltarea unor specii, ca și cum Munții Măcin ar fi un laborator magic, în care Natura a făcut diverse experimente.
Video și text: Mihai Răzvan ROTARU, Viviana ROTARU