Guvernul a elaborat o propunere de majorare (chiar și cu 800 la sută!) a cuantumului amenzilor aplicabile pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Inițiatorii spun că nivelul amenzilor este în prezent foarte mic, iar majorarea sancțiunilor va ajuta la o mai bună protecție a mediului.
Amenzile mai mari se referă la domeniul construcțiilor, aruncarea gunoiului, accesul în zonele strict protejate, camparea, viteza bărcilor, protecția florei și faunei.
În prezent în dezbatere publică, actul normativ va intra în vigoare de anul viitor.
Președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Țibuleac, consideră că este firesc ca într-o rezervație aflată în patrimoniul UNESCO să existe reguli pe care să le respecte toată lumea. Cum amenzile erau ridicol de mici, ȚibuLeac consideră că se impunea creșterea lor.
„Există și turiști care care nu au cei șapte ani de-acasă, pătrund în zone strict protejate, depășesc viteza legală a ambarcațiunilor, lasă gunoi și eu cred că era momentul să se intervină și sub acest aspect coercitiv, pecuniar. Amenzile fiind modice, ele nu aveau niciun efect de descurajare”,
a declarat Cătălin Țibuleac.
Vă prezentăm mai jos textul propunerii Hotărârii de Guvern, aflată în prezent în dezbatere publică
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre :
Articol unic. – Cuantumul amenzilor contravenţionale prevăzute la art.13 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările ulterioare, se actualizează după cum urmează:
1. executarea lucrărilor de amenajare şi construcţie, de orice natură ar fi ele, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea condiţiilor prevăzute în acestea se sancționează cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
2. deteriorarea malurilor naturale sau amenajate, a terenurilor şi a vegetaţiei prin deplasarea unor utilaje ori prin efectuarea unor lucrări se sancționează cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
2.1. schimbarea utilizării terenurilor din amenajări agricole sau piscicole, cu excepţia celor prevăzute la art. 10 alin. 4^1, cu amendă de la 10000 lei la 15000 lei pentru persoane fizice şi de la 20000 lei la 30000 lei pentru persoane juridice.
Pătrunderea în locurile de cuibărit
2.2. nerespectarea de către proprietarii, arendaşii sau concesionarii terenurilor ocupate de amenajări agricole sau piscicole, a căror utilizare a fost schimbată, fără a avea la bază studii tehnice de specialitate, din care să rezulte necesitatea schimbării folosinţei amenajării agricole sau piscicole,cu amendă de la 10000 lei la 15000 lei pentru persoane fizice şi de la 20000 lei la 30000 lei pentru persoane juridice.
3. intrarea persoanelor şi pătrunderea mijloacelor de transport navale ori rutiere în locurile de cuibărit, distrugerea cuiburilor sau a locurilor de cuibărit, precum şi recoltarea ori distrugerea ouălor păsărilor sălbatice, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
4. intrarea persoanelor şi pătrunderea mijloacelor de transport navale sau rutiere neautorizate în zonele strict protejate, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
5. accesul şi circulaţia cu mijloace navale sau rutiere pe teritoriul rezervaţiei fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei ori cu încălcarea prevederilor acestora, cu excepţia ambarcaţiunilor uşoare aparţinând populaţiei locale şi rudelor de gradul I ale acesteia şi folosite în scopuri personale, cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoane fizice şi de la 10000 lei la 15000 lei pentru persoane juridice;
Nerespectarea regulilor de navigație
6. nerespectarea regulilor de navigaţie şi circulaţie pe teritoriul rezervaţiei,cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoane fizice şi de la 10000 lei la 15000 lei pentru persoane juridice;
7. survolarea teritoriului rezervaţiei fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora,cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoane fizice şi de la 10000 lei la 15000 lei pentru persoane juridice;
8. debarcarea pasagerilor sau turiştilor la mal natural, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, care vor fi anunţate Administraţiei Rezervaţiei,cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
9. camparea în afara zonelor aprobate sau în altfel de condiţii decât cele autorizate, precum şi nerespectarea regulilor stabilite pentru utilizarea zonelor de campare,cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
10. fotografierea sau filmarea în scop comercial, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei ori cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
Producerea de zgomote în zonele de cuibărit sau adăpost
11. producerea, prin orice mijloace, de zgomote intense în perimetrele zonelor de cuibărit sau de adăpost ale păsărilor ori ale altor animale sălbatice, semnalizate în mod corespunzător, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
12. organizarea focurilor de artificii fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
13. păşunatul pe terenuri ce constituie domeniul public, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea acestora. Actele de reglementare pot fi acordate pe o perioadă de un an sau pe mai mulţi ani, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
Pășunatul în anumite zone
14. păşunatul în zonele strict protejate şi în zonele de reconstrucţie ecologică, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
15. recoltarea sau incendierea stufului, a papurii, a fânului, a vegetaţiei ierboase şi a altor resturi vegetale din zonele aparţinând patrimoniului natural al rezervaţiei, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea condiţiilor acestora, cu excepţia recoltării stufului, papurii şi a fânului pentru necesităţile populaţiei locale, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
16. exploatarea vegetaţiei lemnoase din zonele aparţinând patrimoniului natural al rezervaţiei fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
17. recoltarea, în scopul comercializării, a fructelor de pădure, a ciupercilor, a plantelor medicinale şi a unor organisme acvatice, altele decât peştii, din zonele care aparţin patrimoniului natural al rezervaţiei, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
Tăierea sau deteriorarea arborilor
18. tăierea sau deteriorarea arborilor declaraţi monumente ale naturii ori din zone strict protejate, cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoane fizice şi de la 10000 lei la 15000 lei pentru persoane juridice;
19. recoltarea speciilor de plante şi animale protejate sau declarate monumente ale naturii, cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoane fizice şi de la 10000 lei la 15000 lei pentru persoane juridice;
20. însoţirea turmelor şi cirezilor, pe teritoriul rezervaţiei, de către câini fără jujeu, nevaccinaţi, nedehelmintizaţi şi în număr mai mare de unul pentru fiecare turmă sau cireadă, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
21. abandonarea, lăsarea în libertate, nesupravegherea animalelor de companie pe teritoriul rezervaţiei, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
Reguli pentru pescuit
22. pescuitul comercial în zonele care constituie patrimoniul natural al rezervaţiei, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
23. pescuitul comercial cu traulere în interiorul zonei maritime de coastă, delimitată de izobata de 20 m, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
24. pescuitul comercial în perioadele de prohibitive, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
25. pescuitul sportiv/recreativ fără acte de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
26. pescuitul sportiv/recreativ în zone interzise sau în perioadele de prohibitive, cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
27. pescuitul familial fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
Poluare și incendii
28. neanunţarea imediată a poluărilor accidentale, a incendiilor şi a altor evenimente care afectează mediul înconjurător, de către cei care le-au cauzat, autorităţilor competente, precum şi neluarea măsurilor posibile pentru limitarea urmărilor acestora, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
29. organizarea şi desfăşurarea de activităţi economice, de turism şi agrement în zone aparţinând patrimoniului natural al rezervaţiei, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
30. evacuarea apelor uzate sau a substanţelor petroliere pe terenurile sau în apele de suprafaţă ori subterane aflate pe teritoriul rezervaţiei, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
Aruncarea de deșeuri
31. aruncarea în ape, împrăştierea pe teren sau depozitarea în locuri neautorizate a deşeurilor, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
32. abandonarea utilajelor sau a ansamblurilor în locuri neautorizate, indiferent de proprietarul terenurilor; cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
33. poluarea apelor şi a terenurilor de pe teritoriul rezervaţiei prin deversarea de ape uzate sau împrăştierea de deşeuri rezultate din activităţi economice, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
34. folosirea pe teritoriul rezervaţiei, în activităţile de agricultură, silvicultură şi piscicultură, a unor produse chimice şi utilaje de administrare a acestora, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
Refuzul de legitimare
35. refuzul persoanelor de a se legitima, la solicitarea expresă a personalului Administraţiei Rezervaţiei, şi de a prezenta documentele solicitate, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
36. folosirea ambarcaţiunilor motorizate care nu sunt prevăzute cu sisteme de monitorizare, cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoane fizice şi de la 10000 lei la 15000 lei pentru persoane juridice;
37. introducerea speciilor de plante şi animale alohtone fără autorizare, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
38. circulaţia navelor, ambarcaţiunilor cu motor, precum şi a autovehiculelor în zonele strict protejate, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
Practicarea sporturilor nautice
40. practicarea sporturilor nautice pe canalele şi lacurile din perimetrul rezervaţiei, cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
41. neasigurarea salubrizării locurilor de pescuit sportiv sau a locurilor de campare, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
42. accesul persoanelor fizice şi juridice pe teritoriul rezervaţiei fără acte de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau nerespectarea prevederilor acestora, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
43. pescuitul cu unelte interzise conform legislaţiei în vigoare, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice;
44. deţinerea, folosirea şi comercializarea plaselor monofilament în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, precum şi în orice altă zonă cu statut de rezervaţie naturală, recunoscut prin lege, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice şi de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoane juridice.