Trandafirii care au nevoie de iubire este povestea Rozefir, o poveste a redefinirii tradiției cultivării trandafirilor, astfel încât să se transforme într-un brand autentic dobrogean.
Elena Coandă, antreprenor și co-fondator al Rozefir, vorbește despre trandafiri ca despre niște ființe cu nevoi emoționale precum iubirea, tandrețea și muzica.
Rozefir este o plantație ecologică de trandafiri, în curs de certificare, situată la Poartă Albă, județul Constanța. Din acești trandafiri, elena Coandă produce delicatese precum: dulceață, siropuri și, în viitorul apropiat, ceai.
Trandafirii de Dobrogea
„Rozefir este un brand autentic dobrogean. Am plecat de la un proiect cu o finanțare nerambursabilă și acum încercăm să-l ducem la nivelul de a se autofinanța, de a da valoare produsului, de a da valoare comunității și de a crea din trandafirul de petale pentru dulceață, un brand dobrogean”, explică Elena Coandă.
Într-un peisaj dominat de trandafirii bulgărești, Rozefir își propune să aducă în prim-plan trandafirii dobrogeni. „În așa fel încât să nu mai vorbim doar de trandafiri de Bulgaria, să vorbim și de trandafiri de Dobrogea”, subliniază Elena. Aceasta este o provocare majoră, dar și o oportunitate de a valorifica potențialul agricol al regiunii.
Rozefir nu se limitează doar la vânzarea petalelor de trandafir în formă crudă sau uscată. Plantația procesează trandafirii în siropuri și dulcețuri, iar acum se pregătește lansarea ceaiului de trandafir, ambalat în pliculețe.
Investiție de 700.000 euro, din bani europeni, cu o cotă de cofinanțare de 30%
Inițial, Elena și Adrian, co-proprietarul afacerii, nu aveau cunoștințe despre cultivarea trandafirilor sau tehnologiile de procesare. „Noi aveam terenul aici, voiam să dăm valoare acestui teren. Am avut la un moment dat un proiect pentru o seră de roșii cu o stație de biogaz, dar pentru că nu am reușit să îl implementăm, am rămas doar cu locația și nimic altceva”. Elena Coandă a fost inspirată de unul dintre clienții ei și a decis să încerce un proiect similar pentru ea însăși.
„Am pus laolaltă colaboratorii pe care îi aveam, specialiști, ingineri și am scris un proiect care, spre bucuria noastră, s-a finanțat”, explică Elena. Cu o cofinanțare de 30% dintr-un proiect de 700.000 de euro, au reușit să își asigure contribuția necesară și să demareze construcția plantației. „Nu aveam atâtea disponibilități, dar astrele și conjunctura au făcut să putem să facem rost de contribuția noastră, să semnăm contractul și să începem să punem prima cărămidă la această construcție”.
Trandafirii care au nevoie de iubire – Povestea ROZEFIR din Dobrogea
Atât Elena cât și Adrian, au învățat continuu pentru a putea gestiona plantația. „Suntem în continuu proces de a învăța, Adrian a fost și la școală. Are acum cursuri de creșterea pomilor, plantelor și arbuștilor”, spune Elena. Trandafirii necesită o atenție deosebită, fiind o plantă sensibilă care se stresează ușor.
„Trandafirul este o plantă foarte sensibilă, se stresează foarte ușor și dacă nu reușim să îl alimentăm în măsura în care trebuie să-i dăm tratamentele de care are nevoie, stresul îl îmbolnăvește. Îl îmbolnăvește și făinarea, îl îmbolnăvesc și alte mucegaiuri, dar cel mai mult îl îmbolnăvește stresul. Așa că au nevoie de dragoste, de iubire, de muzică, de liniște, de bucurie”.
Elena a descoperit că trandafirii reacționează la mediul înconjurător. „Eu nu sunt un om care să creadă în Karma, Zen și toate celelalte lucruri, dar pe plantația asta pe care o iubesc ca pe copilul meu, asta este ceea ce am constatat că se întâmplă.
Trandafirii au nevoie de muzică, trandafirii au nevoie de liniște, au nevoie de iubire. Dacă treci în fiecare zi prin ei și îi atingi așa, cu o ușoară atingere, o să vezi că planta îți răspunde”.
Procesul de producție al produselor Rozefir
Trandafirii sunt procesați cu mare grijă, pentru a asigura calitatea produselor. După culegere, petalele sunt curățate și spălate. „După ce sunt culeși, trandafirii intră la procesare, îi desfacem și le curățăm părțile care nu pot fi procesate. Urmează procesul de spălare, avem o mașină de spălat automată”.
Procesul continuă cu fierberea petalelor în sirop. „Aici se pun apa și zahărul iar în momentul în care atinge temperatura de fierbere se adaugă petalele. Acestea stau o perioadă de timp pentru a-și transmite culoarea și a-și lăsa aroma”. După fierbere, produsele sunt transferate în sticle și borcane, urmate de sterilizare, pentru a asigura siguranța alimentară.
Rozefir folosește tehnici tradiționale pentru uscarea petalelor. „Aici avem zona de uscare a trandafirilor, a petalelor de trandafiri pe care le punem fie în săculeți de trandafiri frumos mirositori, pe care îi combinăm cu lavandă sau facem ceai din petale uscate natural. Totul este natural, nu se intervine sub nici o formă cu niciun proces de ventilare mecanică”.
Marketing și vânzare directă
Produsele Rozefir sunt etichetate și pregătite pentru vânzare. Elena subliniază importanța etichetelor: „Avem și o mașină de etichetat. Suntem acum în faza în care testăm diverse etichete, să vedem care va fi eticheta care ne va reprezenta cel mai bine”. Vânzarea direct de la fermă este un concept în dezvoltare, oferind clienților posibilitatea de a cumpăra produse proaspete direct de la sursă. „Aici vrem să dezvoltăm conceptul de a vinde de la poarta fermei. Noi am ales să vindem dintr-un spațiu pe care l-am amenajat în zona de procesare. Este, să spunem, un concept de băcănie, după cum l-am aranjat”.
Produsele Rozefir au valabilitate de doi ani, iar trasabilitatea lor este asigurată printr-un sistem de depozitare atent organizat. „După ce le-am sterilizat, le punem în zona de răcire. Ele sunt depozitate în funcție de loturi și zilele în care au fost pregătite, astfel încât să se poată urmări cu multă atenție trasabilitatea produsului”.
Ambiția Rozefir: Să devină un simbol al Dobrogei
Fiecare zi la plantația Rozefir este un experiment și o oportunitate de învățare. „Fiecare zi din viața noastră la plantație este un experiment. Nu există o istorie pe trandafiri în România”. Rozefir își propune să devină un simbol al Dobrogei, promovând calitatea și tradiția prin fiecare produs oferit. „Trandafirii au nevoie să nu fie stresați, să fie iubiți, să poată să dea mai departe fericire și bucurie. Dincolo de frumusețea lui, ajunge pe masa omului. Și atunci trebuie să fie un produs alimentar sigur”.
Elena Coandă și echipa Rozefir sunt dedicați să aducă trandafirii dobrogeni în atenția lumii, asigurându-se că fiecare petală și fiecare produs reflectă iubirea, tandrețea și dedicarea cu care sunt cultivate și procesate. „Rozefir este un proiect de suflet. Fiecare petală de trandafir este tratată cu grijă și respect, iar acest lucru se reflectă în calitatea produselor noastre”.
Mihai Răzvan ROTARU, Viviana ROTARU