Surprinzător sau nu, cuvintele de mai sus îi aparțin unui tânăr… profesor de matematică din Hârșova. Dorin Bugiulescu nu este doar profesor, ci și președinte al Clubului Viitorul Hârșova și ne-a acordat un interviu despre rolul social al sportului, cum poți să te bați la titlu din pasiune pentru fotbal, fără a fi salariat și care sunt planurile de viitor ale clubului de pe malul Dunării. Am vrut, de asemenea, să aflăm dacă sportul reușește încă să îi atragă pe copii și adolescenți, în lumea noastră guvernată de activități virtuale.
DOBROGEA EXPLORE: Cum a început povestea clubului sportiv din Hârșova și care sunt valorile de bază ale acestuia?
Dorin BUGIULESCU: Clubul a fost înființat în 2017, dar în 2019 a fost întreruptă activitatea. În 2021, în urma unei întâlniri cu domnul primar Viorel Ionescu, după ce tocmai renunțasem la funcția de președinte al Clubului Sportiv Victoria Țăndărei, mi s-a propus preluarea acestei funcții la Viitorul Hârșova. Am început alături de ceilalți membri ai Consiliului Director, să formăm o echipă de seniori de la zero și să dezvoltăm grupele de juniori, două pe atunci, ajungând la cinci grupe acum. În general, am făcut lucrurile cu multă pasiune, toți cei implicați fiind voluntari, doar antrenorii de la juniori fiind remunerați. Am vrut să creăm un club care să ofere copiilor o activitate atât plăcută cât și utilă, iar celorlalți locuitori ai orașului să le oferim o doză săptămânală de spectacol sportiv în care să se bucure de evoluțiile copiilor, nepoților, prietenilor. De aceea, încă de la prima întâlnire, le-am spus băieților care evoluau la seniori faptul că îmi doresc să jucăm un fotbal pe care să ne placă să-l jucăm, iar spectatorilor să le placă să-l vadă. Astfel, am încercat de fiecare dată să avem o posesie superioară adversarului, prin care să dominăm jocul.
Ca și principii morale, ne bazăm pe respectul reciproc, pasiunea comună ce aduce laolaltă oamenii care trăiesc prin fotbal și pe dorința de a contura caractere puternice, nu doar din punct de vedere sportiv.
DOBROGEA EXPLORE: Ce secții are clubul și ce alte discipline sunt în proiect?
Dorin BUGIULESCU: Momentan, înscrise în competiții sunt patru echipe de fotbal: juniori D U13, juniori C U15, juniori A1 U19 și seniori. Curând vom avea și secție de tenis de masă, pentru care s-au început deja demersurile pentru afilierea la federația de profil. În oraș mai funcționează și un club de Taekwondo, dar ei au o asociație mai veche, separată de a clubului nostru. Pe viitor am dori să adăugăm și o secție de handbal feminin.
DOBROGEA EXPLORE: Cum reușește clubul sportiv să încurajeze tinerii din comunitate să se implice în sport și să își dezvolte potențialul?
Dorin BUGIULESCU: Le oferim posibilitatea de a face sport într-un mediu prietenos, în condiții bune sau foarte bune, după posibilități. Îi încurajăm nu numai să facă sport ci și să adopte un comportament civilizat. Ce poate face sportul mai mult decât a te dezvolta fizic este și de a te educa să respecți niște reguli. Câteodată educația sportivă o completează pe cea școlară și sunt cazuri, izolate ce-i drept, în care sportul reușește ceea ce nu reușește școala prin prisma faptului că la fotbal „e mai cool decât la matematică”.
Totodată, prin relația bună pe care o avem cu școlile din oraș, eu fiind chiar profesor la Școala Gimnazială nr.1, îndemnăm tinerii care nu sunt participanți activi la activitățile sportive să vină și să își susțină prietenii și colegii și chiar o fac, mai ales în ultima vreme. Dacă la început aveam parte de mai multe scandări mai „neortodoxe”, mă bucur că au înțeles rugămintea noastră și, la ultimele jocuri, galeria noastră s-a comportat foarte civilizat și a împins echipa noastră către victorii importante. Suntem o comunitate destul de mică, în care aproape toți ne sunt cunoscuți și e păcat să nu ne susținem unii pe alții.
DOBROGEA EXPLORE: Care este secretul succesului în sport?
Dorin BUGIULESCU: Pasiunea pe care o pui și datorită căreia ești dispus să faci anumite eforturi. În urma acestora vin rezultatele ce îți răsplătesc eforturile. Suntem departe de top 6 al echipelor din liga a IV-a dacă vorbim de recompensele financiare pentru prestațiile lor și cu toate acestea reușim ca în acest sezon să fim în fața tuturor. Asta datorită unui grup pe care am reușit să îl formăm cu băieți pasionați de fotbal și neinteresați de partea financiară. Primesc în schimb la rândul lor un respect deosebit din partea tuturor celor care sunt aproape de echipă: consiliu director, sponsori, primar, staff tehnic și suporteri. Mai presus de toate, prietenia care se leagă în cadrul sporturilor de echipă e ceva ce rămâne de cele mai multe ori pentru tot restul vieții. Dacă jucătorii nu se conectează unii cu alții și nu petrec timp împreună și în afara terenului, greu se vor conecta și în teren.
DOBROGEA EXPLORE: Ce planuri de viitor are clubul sportiv?
Dorin BUGIULESCU: Vorbind despre sezonul în curs, la început de sezon am spus că un obiectiv realist este o clasare pe locurile 1-5, dar o ambiție a noastră e să ne clasăm pe podium. Acum, după 15 etape în care am văzut jocul aproape al tuturor echipelor, mai avem doi adversari de întâlnit, cred că nu sunt nici lipsit de modestie, nici arogant dacă spun că putem duce lupta pentru locul 1 până la capăt. Nu garantez că vom câștiga acest campionat, dar cu siguranță ne vom bate până la final pentru acest lucru, pentru că știu ce băieți avem în lot. Mai departe, ne dorim ca, dacă vom reuși la un moment dat o promovare în liga a III-a, să evoluăm în eșalonul superior cu o echipă formată în mare parte din hârșoveni, nu să schimbăm întreg lotul, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu echipele care fac pasul către o ligă superioară. E drept că e nevoie de mici întăriri, dar nu aș vrea să ne pierdem identitatea, mai ales că avem tineri foarte talentați la grupele de juniori, care ne dorim să aibă șansa de a face sport de mare performanță. Chiar si lotul actual consider că are mare potențial și poate face față unei competiții profesioniste, cu condiția să putem trece la un nivel superior de pregătire fizică. Dar pentru toate astea trebuie să reușim să găsim resurse financiare cu mult peste ceea ce avem în prezent. Împreună cu autoritățile locale, cu agenții economici din Hârșova conduse de oameni care iubesc acest oraș, chiar cred că se poate face și acest pas către un nivel superior, pentru că am reprezenta orașul nu doar la nivel județean, ci la nivel național. Ar fi o mândrie pentru toți locuitorii orașului nostru, fără îndoială.
DOBROGEA EXPLORE: Unde vă desfăşuraţi activitatea? Vorbiți-ne despre infrastructura pe care o folosiți.
Dorin BUGIULESCU: Antrenamentele se desfășoară în trei locații: stadion, teren sintetic și sala de sport, puse la dispoziție de autoritățile locale. Avem în total 80 de sportivi legitimați și încă 30 de copii care se inițiază în fotbal la clubul nostru. Vom avea și 15-20 de sportivi la secția de tenis de masă, care se vor antrena la sala de sport a Liceului Teoretic „Ioan Cotovu”. În plan mai este un proiect cu o bază sportivă cu un teren sintetic de dimensiuni de competiție, care sper să demareze cât mai curând. Ne-ar ajuta extrem de mult.
DOBROGEA EXPLORE: Cine asigură finanțarea pentru activitățile clubului sportiv?
Dorin BUGIULESCU: Împreună cu domnul primar, am convenit să încercăm să nu fim o povară pentru bugetul local. Autoritățile locale ne pun la dispoziție mijloacele de transport pentru deplasări și asigură întreținerea terenurilor. Pentru funcționare, însemnând taxe competiții, echipament sportiv și alte cheltuieli, reușim să ne descurcăm prin veniturile proprii: sponsorizări și cotizații. Pentru că oamenii au văzut că eforturile pe care le facem sunt doar pentru binele sportului din localitate, nimeni din conducere nefiind remunerat, atunci am reușit să atragem sponsorizări importante pentru care suntem recunoscători tuturor oamenilor care ne susțin activitatea, inclusiv părinților sportivilor, care ne sunt alături. Aici am fost sprijiniți în mod consistent de domnul primar și de domnul Dan Pelivan, care ne-au ajutat să relaționăm cu cei care aveau să devină sponsori ai clubului, oameni extraordinari! Sperăm ca rezultatele obținute, de la an la an mai bune, să aducă aproape de noi chiar mai mulți sponsori, care să ne ajute să dezvoltăm clubul.
DOBROGEA EXPLORE: Care au fost momentele cele mai deosebite pe care vi le amintiți, legate de activitatea la club?
Dorin BUGIULESCU: Au fost câteva meciuri deosebite în care am văzut o ECHIPĂ în teren, din toate punctele de vedere. Ar fi de menționat aici victoria din primul meci oficial al echipei, 2-1 cu Agigea, cu un gol înscris în minutul 90, succesul cu Medgidia de pe teren propriu 5-1, egalul cu Băneasa, 3-3 după ce am revenit de la 0-2, cu o formație ce avea să promoveze lejer în liga a III-a, unde se descurcă foarte bine, înfrângerea de la Năvodari din mai 2022, 2-3, care deși a fost un meci pierdut, a fost momentul în care ne-am dat seama că această echipă are potențialul de a se lupta la un moment dat la podium. De asemenea, victoriile din deplasare din acest sezon, 3-1 la Limanu, după ce adversarul, care a beneficiat de două amânări ale meciurilor cu noi, a refuzat amânarea jocului încercând să profite de problemele noastre de lot și victoria cu 3-0 de la Năvodari unde am confirmat încă o dată că suntem o echipă puternică. Ar mai fi victoria juniorilor cu 3-0, de la sfârșitul sezonului precedent, cu Medgidia, prin care și-au asigurat locul 3, bucuria copiilor care au câștigat turneul de la Fetești din 2021 și imaginea din pauza meciului de la inaugurarea stadionului, când era stadionul „invadat” de aproximativ 60-80 de copii care se bucurau de o minge de fotbal.
Nu pot să trec nici peste momentele în care echipa era ușor amorțită și galeria izbucnea cu un puternic „Hârșovaaaa, Hârșovaaaa!”, iar băieții parcă intrau instantaneu în transă și se aruncau în atac. De neuitat și momentul de după înfrângerea cu Techirghiol de pe teren propriu cu 1-0, după un gol primit în minutul 85… Îmi venea să plâng de ciudă pentru cum pierdusem, nemeritat, dar aceeași galerie ne-a aplaudat și ne-a încurajat fără pic de reproș, impresionant pentru mine. Poate par lucruri banale pentru mulți, dar atunci când muncești atât pentru un simplu hobby, te hrănești cu aceste mici satisfacții. Și foarte important e că, spre deosebire de vechiul club la care am activat, nu am avut în niciun moment intervenții din exterior, nici politice nici de alt fel, cu privire la administrarea clubului. Am avut astfel liniște și am putut să ne punem în practică tot ceea ce am plănuit și lucrurile au progresat de la un an la altul așa cum ne-am dorit.
Mihai Răzvan ROTARU, Viviana ROTARU